Starea de Urgenta – Notiuni de Baza

Avand in vedere evolutia situatiei epidemiologice internationale determinata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel mondial, prin Decretul nr. 195/2020 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, a fost instituita starea de urgenta pe intreg teritoriul Romaniei incepand cu data de 16 martie 2020.

  1. Definitia starii de urgenta.

Definitia starii de urgenta prevazuta de legiuitor conform art. 3 din Ordonanta de Urgenta nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta este urmatoarea:

Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii:

  1. existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale;
  2. iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.”

Starea de urgenta este reglementata si de disp. art. 93 din Constitutia Romaniei care prevad urmatoarele:


„Art. 93: Măsuri excepţionale

(1)Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

(2)Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.”

  1. Poate fi prelungita starea de urgenta?

Din coroborarea disp. art. 5 cu prev. art. 16 din OUG nr. 1/1999, reiese faptul ca starea de urgenta se poate institui pe o perioada de cel mult 30 de zile, iar in functie de evolutia situatiilor de pericol, Presedintele Romaniei, poate prelungi durata starii de urgenta cu inca 30 de zile.

 

Astfel, in data de 14 aprilie 2020, Presedintele Romaniei, dl. Klaus Werner Iohannis, a semnat Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, prin care a statuat faptul ca, incepand cu data de 15 aprilie 2020, se prelungeste cu 30 de zile starea de urgenta pe intreg teritoriul Romaniei. Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 311 din 14.04.2020.

Masurile dispuse prin actele emise pentru punerea in executare a Decretul initial nr. 195/2020, se mentin si pe durata de prelungire a starii de urgenta.

  1. Incetarea starii de urgenta.

Potrivit ultimelor declaratii oficiale ale Presedintelui Romaniei, reiese faptul ca, starea de urgenta nu va mai fi prelungita si ca, dupa data de 15 mai 2020, se va renunta la restrictiile de deplasare: „Am decis ca dupa 15 mai, dupa ce se epuizeaza starea de urgenta, vom renunta la restrangerile care privesc persoane – nu vom prelungi restrictiile de deplasari individuale, vom putea sa ne deplasam fara declaratiile pe propria raspundere.”

De asemenea, Presedintele Romaniei, a comunicat faptul ca in scurt timp va fi detaliat un plan de relaxare a masurilor ce urmeaza a fi prezentat in viitor. Totodata, acesta a anuntat faptul ca toata lumea va fi obligata sa poarte masti de protectie in spatiile publice inchise si in mijloacele de transport.

  1. Proiect de lege – fiecare cetatean roman aflat pe teritoriul Romaniei, va primi gratuit un set de 30 de masti de protectie.

Probabil ca urmare a declaratiilor Presedintelui Romaniei, un grup de parlamentari au initiat un proiect de lege care prevede ca fiecare cetatean roman aflat pe teritoriul Romaniei, va primi gratuit un set de 30 de masti de protectie.

„Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm S.A., dispune achiziţionarea de măşti de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni şi din import. Fondurile pentru acordarea măştilor se asigură de la bugetul de stat şi din fondurile proprii ale companiei Unifarm S.A.”.

  1. Informarea cetatenilor in termen de 60 de zile de la incetarea starii de urgenta.

Potrivit dispozitiilor art. 34 din OUG nr. 1/1999:

„În termen de 60 de zile de la încetarea stării de asediu sau a stării de urgenţă, Preşedintele României prezintă Parlamentului o informare asupra evenimentelor care au determinat instituirea acestora, acţiunile întreprinse şi măsurile necesare prevenirii unor astfel de situaţii.”

  1. Relaxarea masurilor luate si mentinerea starii de urgenta

Se pune intrebarea, este posibil sa inceteze starea de urgenta, dar sa fie mentinute anumite restrictii sau restrangeri dupa data de 15 mai 2020, asa cum s-a declarat de Presedintele Romaniei?

Consideram ca cele doua afirmatii sunt incompatibile. Baza legala a restrangerii drepturilor si libertatilor individuale o reprezinta chiar starea de urgenta, asa ca noi consideram ca exista o contradictie clara intre cele doua notiuni.

Oricum, pana pe 15 mai 2020 se pot intampla multe si ramane sa vedem cum vor fi implementate masurile anuntate.

 

Autori: Elin Andrii, Avocat Radu Sora

email: Office@Sora.Ro sau suna la 0374025501

Starea de Urgenta si Relaxarea Masurilor

You May Also Like